Va, vis et deviens

Cineast francez nascut in Romania, Radu Mihăileanu este genul de regizor care realizează filme pe placul tuturor categoriilor de spectatori. „Sunt un cineast de stânga, iubit de publicul larg, pentru că vorbesc despre valori simple, cum ar fi prietenia, solidaritatea, tandreţea, demnitatea umană”, mărturiseşte regizorul publicaţiei franceze Liberation. Mihăileanu debutează în lungmetraj cu filmul Trahir (1993), reușind să devină un premiat frecvent al festivalurilor internaționale de film.
Trăsătura comună a filmelor lui Mihăileanu este amestecul dramei cu umorul descoperit la fiecare pas, în cele mai neașteptate situații. „Comedia nu are sens decât pe fond de tragedie, ca şi în viaţă”, subliniază regizorul.
Va, vis et deviens este o dramă, presărată bineînțeles cu momente de umor, care urmărește drumul parcurs de evreii etiopieni din țara lor, unde erau persecutați, până în Sudan, de unde autoritățile israeliene urmau să-i transporte direct în țara mamă – Israel. Poporul avea să fie încă o dată recunoscut și reîntregit. Cu o seară înainte de plecarea transportului însă, un copil evreu, Schlomo, moare în brațele mamei. Locul acestuia este luat de un băiat creștin a cărui mamă îi dă un singur sfat înainte de despărțire: Va, vis et deviens. Aceasta este condiția reîntoarcerii la mama naturală.
Urmarea acestei întâmplări este greu de imaginat și de suportat pentru un copil de 9 ani. Ajunși în Israel, mama evreică trebuie să demonstreze că Schlomo este băiatul ei; o dată acest lucru efectuat, femeia moare cerându-i lui Schlomo să nu divulge niciodată adevărul. Rămas singur și pretinzând că este altcineva, Schlomo este adoptat de către o familie frumoasă, care luptă și susține integrarea și acceptarea în cadrul comunității israeliene a evreilor etiopieni, numiți și Falashas, descendenți ai reginei din Saba și ai regelui Solomon. Așadar, Schlomo primește protecție și iubire din partea unor oameni care nici măcar nu erau evrei, religia și credința nefiind pentru ei o necesitate. Totuși, dragostea pentru mama lăsată în tabăra refugiaților din Etiopia și lupta continuă pentru păstrarea identității sunt lucruri care îl vor măcina toată viața. Filmul ne prezintă încercările prin care trece de-a lungul copilăriei și tinereții sale, regizorul combinând lupta interioară cu cea exterioară, purtată pe mai multe fronturi: în cadrul comunității evreiești, în familie, la școală, în societate. Israelul devine în curând un câmp de luptă din cauza evreilor Falashas, originea lor nu este recunoscută de autoritatile religioase, acceptarea lor în societatea israeliană este dificila, evreii de culoare aflându-se din nou fără teritoriu și identitate. Schlomo, pe de altă parte, încearcă, ajutat de rabinul venit o dată cu el din Etiopia și care îi cunoaște adevărata origine, să reia legătura cu mama lui naturală și să înțeleagă tainele credinței evreiești.

Îndrăgostit fiind de o fata evreică, de culoare albă, Schlomo încearcă să câștige respectul tatălui fetei, participând la un concurs de interpretare a Bibliei, în care complexitatea gândirii acestui băiat, aflat într-o continuă căutare, se reliefează prin abordarea unei probleme de importanță majoră: care este culoarea primului om, Adam, și care este originea oamenilor de culoare neagră? Răspunsul pare să fie foarte simplu și se află la îndemâna oricui vrea să audă: culoarea primului om este roșie căci a fost creat din lut, de aici rezultând de asemenea și culorile celelalte, alb și negru.
Ajuns la vârsta la care nici măcar capul familiei nu mai are puterea să îngrădească pornirile de răzvrătire ale fiului adoptat, Schlomo pornește alături de prietena și soția lui, pe un ultim drum, acela al regăsirii și vindecării. Va reuși Schlomo să-și revadă mama acum, după ce a plecat, a trăit și în sfârșit a devenit? Acum, că a înțeles sensul acestor cuvinte, îi va permite providența să o găsească în viață pe cea căreia îi datorează totul?

Este greu să analizezi într-o recenzie de film o poveste care cumulează nenumărate idei, întâmplări, acțiuni din istorie care au influențat indivizi și popoare. Ca întotdeauna, Mihăileanu alege o temă de importanță istorică, operațiunea Moise de data aceasta, acțiune întreprinsă de guvernul israelian și cel american, din noiembrie 1984 până în ianuarie 1985, când s-a încercat transportarea evreilor etiopieni, persecutați de regimul etiopian, din propria țară în Sudan, și apoi în Israel. Totuși, în taberele de refugiați se găseau atât evrei, cât și creștini sau musulmani, ceea ce oferă posibilitatea regizorului de a insera această poveste în contextul problemei evreiești.
De asemenea, filmul este o bază solidă pe fondul căreia se prezintă mai multe etnii, iar scopul prim este găsirea identității naționale. Dificultatea întâlnită de persoane în momentul în care sunt îndepărtate de comunitatea lor este evidențiată pe tot parcursul filmului, Mihăileanu afirmând într-un interviu pentru ziarul Adevărul că filmele lui sunt o combinație între povești reale auzite în călătoriile lui prin lumea întreagă și propriile sentimente. În acest caz vorbim bineînțeles de greutățile întâmpinate de tânărul Mihăileanu, care la vârsta de 20 de ani a plecat în Israel și de acolo la Paris, pentru a fugi de regimul comunist din România.
Povestea lui Mihăileanu este una universal valabilă, faptul că acțiunea a avut loc în 1985 nefiind un obstacol în fața actualității ideii. Rasismul și problemele legate de identitatea națională constituie și astăzi o problemă internațională, iar sentimentul de neapartenență la o comunitate cred că se mai află încă în sufletele multor oameni. Filmul are putere de seducție, combinând cu delicatețe simboluri care ajută la înțelegerea semnificației poveștii.
Mihăileanu ne oferă o viziune originală asupra vieții, filmul fiind impregnat cu ideile și sentimentele regizorului. Regizorul nu a realizat multe filme până în acest moment, însă toate creațiile lui sunt ode aduse vieții și raportului fericire-tristețe care ne ghidează vietile. Importanța cunoașterii identității naționale pare să fie primordială în dezvoltarea unei persoane, iar toleranța in abordarea diferențelor este modalitatea de a diminua conflictele. Profesorul Theodoru Ghiondea este de părere că nu toleranța este necesară încetării conflictelor, ci dragostea, deoarece însuși Iisus ne cere să ne iubim aproapele, nu să-l tolerăm. Ceea ce este adevărat, dar în condițiile în care ne aflăm atât de departe de dragoste, măcar toleranței să-i oferim posibilitatea să se manifeste.
Povestirea este narată prin prisma copilului, adolescentului și adultului Schlomo, această modalitate susținând dramatismul poveștii. Spectatorul are senzația că stă lângă protagonist și ia parte la acțiune într-un mod subiectiv, din punctul de vedere al personajului. Totuși aceste scene se combină cu scenele obiective în care personajul principal devine participant al acțiunii, iar camera nu este decât un observator necunoscut pentru protagonist. Aceste combinări creează senzația intimității în atmosfera scenei, facilitând identificarea cu personajul Schlomo.
Personajele sunt caracterizate direct, prin prisma analizei făcute de Schlomo, dar și indirect prin acțiunile lor. Personajul principal, Schlomo, este prezentat spectatorilor pe parcursul a trei perioade: copilul interpretat de Moshe Agazai, adolescentul Moshe Abebe și adultul Sirak M. Sabahat. Fiecare actor în parte a reușit să-și atragă susținerea spectatorilor, pentru puritatea și profunzimea cu care au reușit să evidențieze sentimentele specifice fiecărei perioade în parte.

Îi remarcăm de asemenea pe Roschdy Zem în rolul tatălui adoptiv, Yaël Abecassis în rolul mamei adoptive, persoana care a reușit mereu să-l înțeleagă și să-l susțină în ciuda faptului că inițial a fost împotriva adopției, Roni Hadar în rolul Sarei, prietena și viitoarea soției a lui Schlomo, Rami Danon în rolul lui Papy, bunicul pe care nu l-a avut niciodată în Etiopia, dar și pe Yitzhak Edgar în rolul mentorului și prietenului lui Schlomo, cel ce l-a ajutat să devină pentru a porni în căutarea mamei.
Mihăileanu are darul și inteligența de a acționa ca un lider, reușind să-și apropie colaboratorii și de a-și forma o echipă pentru a livra produsul final, un produs cu putere magică atât asupra regizorului, cât și asupra spectatorilor. O poveste care oferă spectatorilor informații despre istorie și despre problemele de importanță internațională, o poveste în care ar fi imposibil să ne regăsim fără ajutorul maestrului care ne oferă simboluri pentru a ne ghida în această lume, care pare atât de îndepărtată de viața noastră de zi cu zi și totuși atât de aproape prin universalitatea ideilor transpuse. Și dacă nu sunteți încă convinși că acest film merită vizionat, atunci poate premiul Cesar pentru scenariu sau premiile audienței la Berlin și Vancouver vă vor convinge.