Cineast francez nascut in Romania,
Radu Mihăileanu este genul de regizor care realizează filme pe placul tuturor categoriilor de spectatori.
„Sunt
un cineast de stânga, iubit de publicul larg, pentru că vorbesc despre
valori simple, cum ar fi prietenia, solidaritatea, tandreţea, demnitatea
umană”, mărturiseşte regizorul publicaţiei franceze
Liberation. Mihăileanu debutează în lungmetraj cu filmul
Trahir (1993), reușind să devină un premiat frecvent al festivalurilor internaționale de film.
Trăsătura comună a filmelor lui Mihăileanu este amestecul dramei cu
umorul descoperit la fiecare pas, în cele mai neașteptate situații.
„Comedia nu are sens decât pe fond de tragedie, ca şi în viaţă”, subliniază regizorul.
Va, vis et deviens este o dramă, presărată bineînțeles cu
momente de umor, care urmărește drumul parcurs de evreii etiopieni din
țara lor, unde erau persecutați, până în Sudan, de unde autoritățile
israeliene urmau să-i transporte direct în țara mamă – Israel. Poporul
avea să fie încă o dată recunoscut și reîntregit. Cu o seară înainte de
plecarea transportului însă, un copil evreu, Schlomo, moare în brațele
mamei. Locul acestuia este luat de un băiat creștin a cărui mamă îi dă
un singur sfat înainte de despărțire:
Va, vis et deviens. Aceasta este condiția reîntoarcerii la mama naturală.
Urmarea acestei întâmplări este greu de imaginat și de suportat
pentru un copil de 9 ani. Ajunși în Israel, mama evreică trebuie să
demonstreze că Schlomo este băiatul ei; o dată acest lucru efectuat,
femeia moare cerându-i lui Schlomo să nu divulge niciodată adevărul.
Rămas singur și pretinzând că este altcineva, Schlomo este adoptat de
către o familie frumoasă, care luptă și susține integrarea și acceptarea
în cadrul comunității israeliene a evreilor etiopieni, numiți și
Falashas, descendenți ai reginei din Saba și ai regelui Solomon. Așadar,
Schlomo primește protecție și iubire din partea unor oameni care nici
măcar nu erau evrei, religia și credința nefiind pentru ei o necesitate.
Totuși, dragostea pentru mama lăsată în tabăra refugiaților din Etiopia
și lupta continuă pentru păstrarea identității sunt lucruri care îl vor
măcina toată viața. Filmul ne prezintă încercările prin care trece de-a
lungul copilăriei și tinereții sale, regizorul combinând lupta
interioară cu cea exterioară, purtată pe mai multe fronturi: în cadrul
comunității evreiești, în familie, la școală, în societate. Israelul
devine în curând un câmp de luptă din cauza evreilor Falashas, originea
lor nu este recunoscută de autoritatile religioase, acceptarea lor în
societatea israeliană este dificila, evreii de culoare aflându-se din
nou fără teritoriu și identitate. Schlomo, pe de altă parte, încearcă,
ajutat de rabinul venit o dată cu el din Etiopia și care îi cunoaște
adevărata origine, să reia legătura cu mama lui naturală și să înțeleagă
tainele credinței evreiești.
Îndrăgostit fiind de o fata evreică, de culoare albă, Schlomo
încearcă să câștige respectul tatălui fetei, participând la un concurs
de interpretare a Bibliei, în care complexitatea gândirii acestui băiat,
aflat într-o continuă căutare, se reliefează prin abordarea unei
probleme de importanță majoră: care este culoarea primului om, Adam, și
care este originea oamenilor de culoare neagră? Răspunsul pare să fie
foarte simplu și se află la îndemâna oricui vrea să audă: culoarea
primului om este roșie căci a fost creat din lut, de aici rezultând de
asemenea și culorile celelalte, alb și negru.
Ajuns la vârsta la care nici măcar capul familiei nu mai are puterea
să îngrădească pornirile de răzvrătire ale fiului adoptat, Schlomo
pornește alături de prietena și soția lui, pe un ultim drum, acela al
regăsirii și vindecării. Va reuși Schlomo să-și revadă mama acum, după
ce a plecat, a trăit și în sfârșit a devenit? Acum, că a înțeles sensul
acestor cuvinte, îi va permite providența să o găsească în viață pe cea
căreia îi datorează totul?
Este greu să analizezi într-o recenzie de film o poveste care
cumulează nenumărate idei, întâmplări, acțiuni din istorie care au
influențat indivizi și popoare. Ca întotdeauna, Mihăileanu alege o temă
de importanță istorică,
operațiunea Moise de data aceasta,
acțiune întreprinsă de guvernul israelian și cel american, din noiembrie
1984 până în ianuarie 1985, când s-a încercat transportarea evreilor
etiopieni, persecutați de regimul etiopian, din propria țară în Sudan,
și apoi în Israel. Totuși, în taberele de refugiați se găseau atât
evrei, cât și creștini sau musulmani, ceea ce oferă posibilitatea
regizorului de a insera această poveste în contextul problemei
evreiești.
De asemenea, filmul este o bază solidă pe fondul căreia se prezintă
mai multe etnii, iar scopul prim este găsirea identității naționale.
Dificultatea întâlnită de persoane în momentul în care sunt îndepărtate
de comunitatea lor este evidențiată pe tot parcursul filmului,
Mihăileanu afirmând într-un interviu pentru ziarul
Adevărul că
filmele lui sunt o combinație între povești reale auzite în călătoriile
lui prin lumea întreagă și propriile sentimente. În acest caz vorbim
bineînțeles de greutățile întâmpinate de tânărul Mihăileanu, care la
vârsta de 20 de ani a plecat în Israel și de acolo la Paris, pentru a
fugi de regimul comunist din România.
Povestea lui Mihăileanu este una universal valabilă, faptul că
acțiunea a avut loc în 1985 nefiind un obstacol în fața actualității
ideii. Rasismul și problemele legate de identitatea națională constituie
și astăzi o problemă internațională, iar sentimentul de neapartenență
la o comunitate cred că se mai află încă în sufletele multor oameni.
Filmul are putere de seducție, combinând cu delicatețe simboluri care
ajută la înțelegerea semnificației poveștii.
Mihăileanu ne oferă o viziune originală asupra vieții, filmul fiind
impregnat cu ideile și sentimentele regizorului. Regizorul nu a realizat
multe filme până în acest moment, însă toate creațiile lui sunt ode
aduse vieții și raportului fericire-tristețe care ne ghidează vietile.
Importanța cunoașterii identității naționale pare să fie primordială în
dezvoltarea unei persoane, iar toleranța in abordarea diferențelor este
modalitatea de a diminua conflictele. Profesorul
Theodoru Ghiondea
este de părere că nu toleranța este necesară încetării conflictelor, ci
dragostea, deoarece însuși Iisus ne cere să ne iubim aproapele, nu să-l
tolerăm. Ceea ce este adevărat, dar în condițiile în care ne aflăm atât
de departe de dragoste, măcar toleranței să-i oferim posibilitatea să
se manifeste.
Povestirea este narată prin prisma copilului, adolescentului și
adultului Schlomo, această modalitate susținând dramatismul poveștii.
Spectatorul are senzația că stă lângă protagonist și ia parte la acțiune
într-un mod subiectiv, din punctul de vedere al personajului. Totuși
aceste scene se combină cu scenele obiective în care personajul
principal devine participant al acțiunii, iar camera nu este decât un
observator necunoscut pentru protagonist. Aceste combinări creează
senzația intimității în atmosfera scenei, facilitând identificarea cu
personajul Schlomo.
Personajele sunt caracterizate direct, prin prisma analizei făcute de
Schlomo, dar și indirect prin acțiunile lor. Personajul principal,
Schlomo, este prezentat spectatorilor pe parcursul a trei perioade:
copilul interpretat de
Moshe Agazai, adolescentul
Moshe Abebe și adultul
Sirak M. Sabahat.
Fiecare actor în parte a reușit să-și atragă susținerea spectatorilor,
pentru puritatea și profunzimea cu care au reușit să evidențieze
sentimentele specifice fiecărei perioade în parte.
Îi remarcăm de asemenea pe
Roschdy Zem în rolul tatălui adoptiv,
Yaël Abecassis
în rolul mamei adoptive, persoana care a reușit mereu să-l înțeleagă și
să-l susțină în ciuda faptului că inițial a fost împotriva adopției,
Roni Hadar în rolul Sarei, prietena și viitoarea soției a lui Schlomo,
Rami Danon în rolul lui Papy, bunicul pe care nu l-a avut niciodată în Etiopia, dar și pe
Yitzhak Edgar în rolul mentorului și prietenului lui Schlomo, cel ce l-a ajutat să devină pentru a porni în căutarea mamei.
Mihăileanu are darul și inteligența de a acționa ca un lider, reușind
să-și apropie colaboratorii și de a-și forma o echipă pentru a livra
produsul final, un produs cu putere magică atât asupra regizorului, cât
și asupra spectatorilor. O poveste care oferă spectatorilor informații
despre istorie și despre problemele de importanță internațională, o
poveste în care ar fi imposibil să ne regăsim fără ajutorul maestrului
care ne oferă simboluri pentru a ne ghida în această lume, care pare
atât de îndepărtată de viața noastră de zi cu zi și totuși atât de
aproape prin universalitatea ideilor transpuse. Și dacă nu sunteți încă
convinși că acest film merită vizionat, atunci poate premiul Cesar
pentru scenariu sau premiile audienței la Berlin și Vancouver vă vor
convinge.